S-a născut o familie

Povestea nașterii noastre: mami, tati și copilul

Convingerea mea este că o familie nu se naște odată cu căsătoria și nici nu se definește prin venirea pe lume a unui copil. Cred cu tărie că un cuplu devine familie în momentul în care trec la bine și la greu la propriu, ținându-se de mână.

Iar familia noastră s-a născut pe 4 aprilie 2023!

Dați-mi voie să vă ofer puțin context. Defapt, să fiu sinceră, motivul pentru care scriu aceste rânduri este că mi-e teamă că memoria mea va fi încărcată curând de multe experiențe noi și minunate, și voi uita aceste detalii deosebit de importante pentru debutul nostru ca familie. Totul a început în noaptea din 3 spre 4 aprilie, când eu și soțul meu am realizat cu stupoare că băiețelul nostru s-a hotărât să vină pe lume la doar 35 de săptămâni și 3 zile. Teama care ne-a cuprins nu avea legătură cu nașterea în sine, ci cu faptul că nu știam exact ce reprezintă pentru siguranța bebelușului nostru acest număr precoce de săptămâni la care a ales să vină pe lume.

Cu toate acestea, nimeni nu are puterea să conteste planurile Universului, așa că, debutul contracțiilor de la ora 22, urmat de ruperea membranelor (a apei, în termeni populari), pe la ora 1 noaptea au făcut lucrurile cât se poate de clare: urma să nasc în 04.04.2023.

Am născut în deplină siguranță și în confort maxim la Spitalul Premiere din Timișoara, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria, în compania soțului meu și a unei echipe multidisciplinare absolut fantastice și super competente, alături de care am știut în fiecare moment că sunt în control absolut clipă de clipă. Cu toate că această echipă a fost formată din: moașă (Camelia Irimia), ginecolog și obstetrician (Dr. Arina Gui), anestezist (Dr. Virgil Nicolaescu) și neonatolog (Dr. Tănase Raluca), nu am simțit nici o clipă presiunea unui mediu spitalicesc, steril sau insensibil. Am experimentat tot travaliul în deplină intimitate, în sala de nașteri blânde, alaturi de soțul meu, iar intervențiile moașei Camelia și ale medicilor au fost strict la solicitarea mea și la nașterea în sine, astfel că în restul timpului, aceștia se aflau în apropiere doar în caz de forță majoră, exact cum ne-am dorit. Planul nașterii a fost atent discutat și notat în prealabil, atât cu moașa, cât și cu medicul meu și aceasta a fost abordarea noastră. Datorită nașterii premature a bebelușului, acest plan a trebuit adaptat noii situații, astfel, atât noi ca părinți, cât și echipa medicală am fost nevoiți să dăm dovadă de multă flexibilitate și să modificăm cele discutate anterior la realitatea momentului și să facem cele mai bune și sigure alegeri pentru cel mic.

Sarcina mi-a fost urmărită de un trio formidabil care mi-a oferit confort maxim și mi-a preluat orice urmă de frică în ceea ce privește procesul în sine: Dr. Arina Gui — medicul care mi-a urmărit îndeaproape sarcina pas cu pas și care mi-a fost alături toate aceste luni, Dr. Dan Dumitrașcu Biriș — specializat în morfologiile fetale, care a dat dovadă de o doză enormă de empatie, răbdare și profesionalism și mi-a fost alături în cele mai dificile, dar și cele mai frumoase clipe din sarcină și nu în ultimul rând, moașa Camelia Irimia — care a fost profesionistul care m-a vegheat încă din primele săptămâni de sarcină, care mi-a furnizat informații prețioase despre sarcină, naștere și primele luni cu bebelușul, și care mi-a dat încrederea supremă prin informațiile valoroase și prin experiența incontestabilă care m-au făcut să am încredere că totul va fi bine atât timp cât îmi ascult corpul și instinctele.

Îmi amintesc că afară ploua și era frig, soțul meu era vizibil emoționat, dar și foarte entuziasmat de tot ce trăiam. Atenția lui era îndreptată în totalitate spre distragerea atenției mele de la anxietate și spre a mă ajuta să îmi deschid inima și sufletul spre experiența inedită pe care o trăiam împreună. A dat drumul la muzică cu volum în mașină, spunea glume după glume care mă făceau să bufnesc în râs puternic printre lacrimile de crocodil care îmi șiroiau pe obraz din cauza incertitudinii. Chiar și cu CTG-ul pe burtică, buna dispoziție nu ne-a părăsit și râdeam cu poftă la încercarea lui Ionuț de a mă amuza.

Ajunși la spital, medicul de gardă a spus tare și răspicat: bebelușul vostru se va naște ASTĂZI: 04.04.2023.

Odată ce am realizat că nașterea băiețelului nostru chiar se întâmplă, am dat la o parte frica, anxietatea și disperarea și am lăsat calmul, liniștea și pacea să se instaleze între noi. M-am setat pe fiecare clipă care trecea și am trait-o din plin. Pot spune că nu am fost niciodată în viața mea mai ancorată în prezent ca în orele de travaliu și în momentul în care fiul nostru s-a născut. Atât eu, cât și tatăl lui, ne-am dorit ca el să se simtă susținut, încurajat și iubit de ambii părinți în tot acest proces și sunt convinsă că bebelușul nostru a simțit toate aceste emoții pozitive toată sarcina, dar și în fiecare clipă din travaliu.

Până m-am pregătit eu pentru coborârea în sala de nașteri, soțul meu a adus-o pe moașa noastră, Camelia Irimia. Participarea noastră ca familie la cursurile ei, Părinți de nota 10, ne-a ajutat enorm pe amândoi să ne pregătim psihic și sufletește la tot ce înseamnă nașterea naturală cu partenerul prezent în fiecare clipă, iar informația prețioasă m-a ajutat pe mine să îmi păstrez calmul în fiecare secundă, știind că am control maxim asupra corpului și minții mele, iar cu ajutorul ei și al echipei medicale vom reuși să aducem copilașul cu succes pe lume, indiferent de obstacole. Și exact așa a fost!

Paranteză: recomand tuturor părinților, atât mămicilor, cât și tăticilor, să se informeze în detaliu, din sursă sigură despre tot ce înseamnă nașterea și să își ancoreze experiența într-o persoană de încredere, care să le diminueze anxietatea și să le ofere curaj încă din sarcină, dar mai ales în travaliu. Pentru noi, acea persoană a fost moașa Camelia Irimia.

Am apreciat foarte mult spațiul oferit atât de către moașă, cât și de către echipa medicală, fiind lăsați în marea majoritate a timpului doar eu și soțul meu, în intimitatea noastră. Aceasta a fost dorința noastră. A fost o noapte lungă și epuizantă, cu contracții din 5 în 5 minute, însă, cu toate acestea, eu îmi amintesc numai momentele magice de conexiune supremă cu soțul și cu fiul meu. Îmi amintesc efortul susținut al lui Ionuț de a-mi lua din durere, oferindu-mi un suport greu de apreciat în cuvinte, atât fizic, cât și moral și emotional. Ne-am uitat la filme, am ascultat muzică și am respirat împreună. Am râs la glume când situația era la epicentru și am început să îmbrățișăm împreună, din primele clipe, rolul de părinți, luând decizii importante ca o adevărată echipă.

Noaptea a trecut 5 câte 5 minute, iar eu am fost complet conectată la respirația mea și la mișcările bebelușului, la sunetul inimioarei lui și la soțul meu care a fost la fel de ancorat în realitatea pe care o trăiam, ca și mine. Nu am permis niciunei emoții negative să ne calce pragul: fără frică, fara anxietate, fara disperare. Doar concentrare supremă la cel mai important obiectiv din viața mea de până acum: nașterea copilului nostru în iubire, blândețe, curaj, încredere, siguranță și în brațele părinților lui!

Sunt absolut convinsă că în clipe acelea am atins Nirvana. Mintea îmi era absolut eliberată de tot ce am cunoscut până în momentul de față, iar sistemul mi-a fost resetat la 0: aș marca acest moment ca fiind nașterea unei mame. Conexiunea supremă la instinctele mele cele mai primitive, la corpul meu și la fiecare celulă din corpul meu. De fiecare dată când aveam tendința să îmi pierd concentrarea, mă uitam la privirile încurajatoare și pline de iubire ale soțului meu, mă conectam la mângâierile lui încărcate cu blândețe și suport și îmi aminteam de scopul suprem pentru care mă aflam atunci, acolo: nașterea fiului nostru și a familiei noastre.

O zi și o noapte încărcate de cele mai pure, crude și profunde emoții: disperare — când am aflat că bebelușul nostru va fi prematur, frică — pentru că nu știam ce înseamnă asta le pentru sănătatea lui, decizii — să eliminăm tot ce e negativ și să ne ancorăm în prezent, în pace sufletească și în liniște în minte, durere — nu are nevoie de explicații suplimentare, suport, motivație, putere, curaj, încăpățânare, iubire, iubire, iubire! Și după toate acestea, am cunoscut granița dintre viață și necunoscut, singurul moment cu adevărat înfiorător din toată experiența: ultimul împins! Cel mai greu moment dintre toate, și nu din punct de vedere fizic. Privirile doctorului și ale moașei, neștiind la ce vești să ne așteptăm, o cascadă de gânduri pozitive împletite cu cele negative, un rollercoaster de frici cu accente de entuziasm. O ultimă privire spre soțul meu care a dat din cap aprobator și o ultimă mângâiere care mi-a șters ca un burete îngrijorările și atunci s-a întâmplat Șandru Filip Gabriel!

Corpul mi-a fost inundat de pace, împlinire, recunoștință, bucurie deplină, descărcare, supunere, lumină și multă multă multă dragoste pură pentru băieții mei prețioși. Unul ales cu multă grijă, celălalt conceput de la 0. Un bebeluș nu crește accidental sub inima mamei lui timp de 9 luni, pentru că odată ieșit de acolo, spațiul din pieptul ei rămâne pentru totdeauna plin. Fiecare celulă din corpul meu s-a îndrăgostit de mica ființă și s-a reindragostit și mai puternic de tăticul lui care a fost PREZENT pentru mine în toate formele de care aveam atât de mare nevoie.

Încurajez puternic ca toate familiile să fie ÎMPREUNĂ la nașterea copiilor lor. Aceasta este o oportunitate unică în viață de a trăi ca o adevărată echipă toată paleta de emoții într-un timp atât de scurt. Pentru mine, nașterea copilului nostru în prezența ambilor părinți a fost cel mai puternic DA, nu spus cu voce tare, nu scris pe un act, dar simțit și înrădăcinat adânc în suflet pentru totdeauna! Această experiență ne-a întărit și mai mult ca și cuplu și ne-a demonstrat că vom face o echipă minunată în creșterea micuțului Filip.

În final, aș descrie experiența mea de naștere ca fiind cea mai complexă, înălțătoare și frumoasă experiență din viața mea și reprezintă fără îndoială nașterea familiei noastre minunate și a celui mai scump omuleț de pe Pământ: Filip Gabriel. Odată ce crești un bebeluș chiar sub inima ta, acesta își lasă atât de adânc rădăcinile chiar în mijlocul ei, încât ea nu va mai fi niciodată goală.

Bine ai venit pe lume, Filip! Părinții tăi te iubesc din tot sufletul, dar știm că știi, pentru că AM FOST AMÂNDOI ACOLO!